Ușor-ușor, omenirea reînvață starea de normalitate, după multele luni de restricții. Un factor important pentru psihic este constituit de componenta socială și de comunicare. Tocmai de aceea, o singură zi de concert cu artiști internaționali, foarte bine organizată și condusă după toate regulile sanitare și de desfășurare pentru un eveniment de mari dimensiuni, va aduce o stare de bine și de încredere în viitor.
De ce dăm un procent de 99,9% pentru desfășurarea evenimentului nostru?
Iată argumentele:
1.Pentru că vom respecta cu strictețe regulile și recomandările autorităților.
2.Pentru că toate estimările privind ritmul de vaccinare sunt optimiste și vom atinge până la ora derulării evenimentului procentele prevăzute de hotărârea de guvern privind relaxarea.
3.Pentru că, odată cu desfășurarea meciurilor din cadrul Campionatului European de Fotbal pe Arena Națională din București cu spectatori, precedentul a fost creat.
4.Până la super-spectacolul „Forever Hit” mai trecem prin câteva etape de relaxare care pot duce până la un număr maxim de spectatori (fără limitări)
5.Vom creea modalitățile de verificare pentru cei vaccinați și vom înființa stații de testare rapidă la intrările în Arena Națională (DACĂ ESTE CAZUL!).
6.Evenimentul va fi transmis online și vor avea acces la spectacol toți cei ce achiziționează bilete, atât din România, cât și din întreaga lume. În cel mai pesimist scenariu (că nu va putea avea loc evenimentul cu spectatori) scena și scenotehnica vor fi montate, iar artiștii vor evolua conform desfășurătorului.
Dacă nu vor putea face deplasarea la București pe motive de carantină, vor evolua fiecare de acasă, cu transmisiuni prin internet de cea mai bună calitate.
7.Conform previziunilor specialiștilor, la data desfășurării „Forever Hit”, situația sanitară va fi sub control. Dacă totuși vor fi impuse anumite restricții privind numărul de participanți la eveniment, invitațiile vor fi anulate iar spectatorii vor putea participa fizic în ordinea în care au cumpărat bilete, până este atins numărul maxim de spectatori permis de către autorități la data desfășurării evenimentului, biletele noastre fiind numerotate și înseriate în acest sens.
Cei care au numere și serii mai mari decât numărul de participanți permis de către autorități vor primi banii înapoi în cel mult două săptămâni de la desfășurarea evenimentului. Biletele NU se vor transforma în vouchere și NU vor fi valabile pentru un alt eveniment. Aceste prevederi vor fi stipulate pe site-ul evenimentului.
Concluzia este una și este simplă și de ținut minte: super-spectacolul „Forever Hit” va avea loc la data stabilită, în locația anunțată, și va fi primul mare eveniment muzical de după pandemie, în România.
Vă invităm să ne fiți alături, pentru ca împreună să scriem istorie!
Comentarii recente